Guvernul a decis eliminarea interdicției de circulație pe timpul nopții, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise, cu excepția spațiilor aglomerate. Accesul în mall-uri, dar și la spectacole va fi permis și persoanelor testate.
Autoritățile nu vor avea toleranță față de respectarea măsurilor în vigoare privind prevenirea infecțiilor cu Covid-19, după relaxarea anunțată pentru perioada sărbătorilor, a declarat Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a făcut referire la cadrul legal care permite sancționarea acestor încălcări ale regulilor.
Guvernul a adoptat mai multe măsuri de relaxare a unor restricții, conform propunerilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Va fi permisă organizarea de spectacole, concerte, festivaluri în aer liber, cu cel mult 1.000 de persoane și cu condiția ca aceștia să fie vaccinați anti-COVID sau trecuți prin boală. De asemenea, spectatorii vor putea avea acces la competițiile sportive.
Guvernul relaxează măsurile anti-COVID de la 1 august. În funcție de incidența cazurilor, la festivaluri în aer liber pot participa până la 75.000 de oameni testați, vaccinați sau trecuți prin COVID. În aceleași condiții, nunțile și botezurile se pot desfășura cu până la 400 de invitați. În localitățile cu incidența sub 2 la mie, cluburile și barurile pot funcționa la capacitate maximă, potrivit hotărârii CNSU.
Începând de la 1 iulie, crește numărul de participanți la activitățile culturale, artistice și de divertisment, evenimente sportive, dar și private precum nunți și botezuri. Nu va mai exista limită la numărul de persoane care circulă pe stradă, iar activitatea cu publicul a restaurantelor în interior și clădiri va permisă la capacitate maximă și prelungită până la ora 02,00.
Măsurile de relaxare a restricțiilor, adoptate săptămâna trecută de Guvern, se aplică începând de astăzi, ele vizând, între altele, renunțarea la masca de protecție în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane, toate vaccinate, redeschiderea spațiilor de joacă și a piscinelor din interior. Totodată, crește gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral și numărul de participanți la evenimentele culturale sau artistice organizate în aer liber.
Începând cu 1 iunie vor fi permise evenimente de până la 1.000 de persoane pentru persoanele vaccinate, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau care au avut în ultimele trei luni coronavirus. De asemenea, vor fi permise nunțile în spații închise și deschise, în limita a 50 sau 70 de persoane sau cu un număr mai mare dacă participanții sunt vaccinați.
Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunțat că în ședința de joi a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență au fost decise noi măsuri de relaxare, aferente ratei de infectare din scenariul verde, respectiv creșterea gradului de ocupare permis în localuri - de la 30% la 50%, permiterea spectacolor de tip drive-in, cu 3 persoane în mașină, precum și spectacolele în aer liber, cu maximum 300 de spectatori. În schimb, este menținută restricția circulației pe timp de noapte între orele 22.00 și 5.00.
Guvernul va stabili, luni, prin hotărâre, prelungirea stării de alertă, cu măsurile de protecție împotriva COVID-19 care trebuie respectate în 27 septembrie, ziua alegerilor locale, dar și cu noi măsuri de relaxare, a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, premierul Orban.
Guvernul a decis, miercuri, să permită activitatea și desfășurarea activităților de training și workshop-uri cu un număr de participanți de maxim 20 de persoane.
Guvernul va adopta în această seară o hotărâre prin care este modificată starea de alertă, astfel încât să fie stabilite condițiile în care, de la 1 iunie, sunt deschise terasele restaurantelor, au loc competițiile sportive sau turiștii pot face plajă.
Statele europene au redeschis luni activități comerciale, spații publice și instituții culturale în speranța că cea mai gravă etapă a pandemiei a trecut deja, dar menținând în continuare sub atentă monitorizare numărul de cazuri. Prezentăm în continuare o selecție a principalelor măsuri implementate, potrivit DPA.
Banca Centrală Europeană (BCE) va adopta, cel mai probabil, noi măsuri de stimulare a economiei în septembrie, potrivit unui sondaj efectuat de Bloomberg, la care au participat 47 de analiști care urmăresc activitatea instituției.